Apple Watch 2, iPhone 7 şi 7 Plus, toate vor fi lansate pe 7 septembrie

0
645

Apple Watch 2, iPhone 7 şi 7 Plus, toate vor fi lansate pe 7 septembrie

Apple Watch 2, iPhone 7 şi 7 Plus și multe alte noutăți, vor fi lansate toate mâine, pe 7 septembrie.

Apple Watch 2 îl vom vedea mâine. Mâine este ziua zero a lansărilor Apple din acest an, cu un eveniment de anvergură programat pentru ora 20:00 (ora României), în San Francisco. Tim Cook se va afla pe scena lui Bill Graham Auditorium. Vor anunţa gama iPhone 7. Dar şi o serie de alte noutăţi. Majoritatea aflate la rang de speculaţie deocamdată.

Apple Watch 2, iPhone 7 şi 7 Plus, toate vor fi lansate pe 7 septembrie

iPhone 7, iPhone 7 Plus, iPhone 7 Pro şi iPhone 6 SE

E clar faptul ca vedeta evenimentului de mâine este iPhone 7. Pentru o perioadă s-a crezut că terminalul se va numi iPhone 6SE. Dar teoria s-a disipat rapid. iPhone 7 şi iPhone 7 Plus vor fi upgrade-uri mai modeste de obicei. Aparent se va trece la 3 ani, cu un flagship revoluţionar la anul.

iPhone 7 şi 7 Plus vor veni fără jack audio. Cu un buton Home capacitiv cu feedback special ce simulează apăsarea butonului fizic. Plus antene mutate în zona superioară şi inferioară a spatelui. Designul si formatul vor ramane in mare la fel ca la iPhone 6s.

Apple Watch 2, iPhone 7 şi 7 Plus, toate vor fi lansate pe 7 septembrie

Aşteptăm şi un nou senzor de cameră. Și în premieră pe iPhone o cameră duala în spatele lui iPhone 7 Plus. Vom primi şi o variantă de stocare de 256 GB. Vom asista şi la un salt de rezoluţie a ecranelor, desi nu e 100% sigur.

Se discută şi despre rezistenţa la apă în regim IPX7 după modelul lui Apple Watch. Iar presupusul iPhone 7 Pro ar aduce şi dotări mai high end. Mai mult RAM decât cei 2 GB clasici. Extra stocare poate şi un CPU mai bun, plus Smart Connector. Camera duală a lui iPhone 7 Plus va avea tehnologie Linx. Va permite refocalizarea profesionistă, plus alte artificii. Aparent primim şi filmare 4K la 60 FPS şi 3D touch ar trebui să evolueze.

Apple Watch 2, Watch OS 3

Apple ar trebui să lanseze şi Apple Watch 2 la evenimentul de mâine. Plus varianta finală de WatchOS 3. Cât despre Apple Watch 2, el ar veni cu GPS. Mai multă independență faţă de iPhone. Procesor mai rapid şi baterie mai mare. Conectivitatea celulară nu ar fi gata de prime time încă.

O serie de curele modulare cu accesorii sunt în cărţi. Plus noi variante de culoare şi personalizare. Un ecran mai luminos, poate rezistenta la apă sporită. Un barometru şi noi funcţii de fitness sunt de asemenea pe listă. Există şi teoria unor accesorii medicale, după speculaţii legate de spusele lui Tim Cook.

Desktopurile Apple vor primi noi componente

Se va trece la generaţia Kaby Lake. Noile Macbookuri ar urma să vină cu o fâşie programabilă OLED touch. Va permite să asociem shortcuturi acelei zone de deasupra tastaturii. Pe lângă un update de MacBook Pro e nevoie şi de o actualizare de MacBook Air, Mac Mini şi Mac Pro.

E posibil ca MacBook Air să fie retras şi înlocuit de Retina MacBook în zona low end şi un model de 13 inch mai subţire MacBook Pro în zona high end. Totuşi sunt şanse să vedem un Air nou. Cu port USB Type C.

Apple iPad

Modelele iPad Pro sunt disponibile în versiuni de 9.7 şi 12.9 inch. Cu tastaturi smart asociate, care să le transforme în rivali pentru hibrizi. Un iPad Pro de 12.9 inch cu hardware superior e în cărţi. Un iPad Mini 5 e de asemenea posibil, deşi iar nu avem indicii. Aparent la anul ni se pregăteşte un iPad special. Cu ecran OLED 4K, poate chiar ecran curbat.

iOS 10, MacOS Sierra, Watch OS3, tvOS 10

E clar faptul că vom vedea pe 7 septembrie variante finalizate pentru iOS 10, MacOS Sierra, WatchOS 3 şi tvOS 10. Cu date de lansare asociate. Foarte posibil să debuteze chiar la ore după eveniment.

tvOS 10 aduce un Night Mode, autentificare mai uşoară în aplicaţii. WatchOS 3 schimbă câteva din interacţiuni. Făcând mesageria mai accesibilă şi rapidă. WatchOS 3 încarca automat până la 10 aplicaţii în memorie pentru că ele să fe mai rapid de accesat.

Sierra e cel mai nou MacOS şi e o actualizare destul de mică pentru o platformă matură. Includerea lui Siri e marea noutate aici. Dar şi îmbunătăţiri de securitate. Posibilitate de deblocare cu Apple Watch şi noi funcţii asociate lui iCloud.

iOS 10 pare să vină cu cele mai multe schimbări. Cu un sistem de notificări regândit. Un nou design pentru Control Center. Cu accente albastre ale iconurilor. Lockscreen cu funcţii noi. Acum avem suport 3D Touch în lockscreen, widgeturi speciale şi gesturi swipe noi.

Photos primeşte organizare a fotografiilor după persoane şi locuri. Dar şi funcţia Memories, un fel de HTC Zoe. Maps are suport Proactive, cu recomandări de taxiuri şi căutări cu filtre mai apte. Plus o navigare mai dinamică, cu panning şi zooming.

Apple Music are un UI mai vintage. O aplicaţie nouă este Home, care controlează soluţiile HomeKit. Messages a evoluat enorm şi include desene şi scris de mână. Integrare live a camerei. Plus tot felul de efecte disco sau fistichii aplicate peste fotografii şi video.

Emoji-urile sunt mai mari, iar predicţia de text transforma cuvintele în emoji chiar. Swift Playgrounds este o aplicaţie pentru iPad care îi învaţa pe copii să programeze în Swift. E posibil să vedem și căști Apple Airpods wireless. Sau noi modele Beats anunțate mâine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti raspunsul * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.